Miriuță, după suspendarea CFR-ului din cupele europene: „Trebuie să se dea niște legi clare! Ai bani, te înscrii în campionat, n-ai bani, nu te înscrii!”

Miriuță, după suspendarea CFR-ului din cupele europene:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Plecat de la CFR Cluj în noiembrie, după ce dusese echipa pe locul 2 în campionat și o calificase în semifinalele Cupei României, Vasile Miriuță, acum antrenor la Gyor, în campionatul Ungariei, comentează situația de la fosta sa echipă.

La Gyor, Miriuță are un egal și o victorie în campionat, dar a ratat accederea în sferturile Cupei Ligii Ungariei.

ProSport: CFR, suspendată trei ani din cupele europene! Cum comentezi?
Vasile Miriuță
: Îmi pare extrem de rău! Va fi greu în primul rând pentru jucători. Eu sper să se rezolve situația de acolo, până la urmă. Sper ca bunul Dumnezeu să facă o minune!

Cum a fost începutul la Gyor?
N-a fost ușor, mai ales că nu am știut echipa, am avut doar trei zile la dispoziție înainte de primul meci, cu Paksi, când am făcut 2-2 acasă. M-au egalat în minutul 93, dar ăsta e fotbalul. Apoi am bătut la Honved cu 2-0.

Ai dat deja afară vreo nouă jucători!
Am vorbit cu conducerea după două săptămâni, le-am explicat frumos că unii jucători nu ne-ar putea ajuta în retur, mai ales că unora le expiră contractul în vară. Mai bine să le dai drumul acum, decât să-i mai ții până la vară și să nu te poți baza pe ei. Mai erau vreo doi care voiau să plece… Oricum, lotul a fost mare, de 30 de jucători.

Români aduci?
Deocamdată, aștept.

A apărut o știre că Bucșă de la „U” Cluj e ca și transferat.
E ceva, dar până nu se semnează, știi cum e. Am adus un sârb, mai sunt niște jucători în vizor, dar până în ianuarie nu se mișcă nimic.

„Am vorbit cu Deac la telefon, dar nu de transfer”

De la CFR?
Nu știu încă ce se întâmplă pe-acolo și să iau legătura cu ei numai așa… Oricum, am văzut că s-a scris despre Deac. Într-adevăr, am vorbit cu Deac la telefon, dar nimic bătut în cuie. L-am întrebat „ce faci, cum ești?”, dar atât.

Ai mai vorbit cu jucători de la CFR…
Am vorbit cu Felgueiras, cu Camora, cu Larie, cu Rada. Vorbesc, fiindcă am rămas prieten cu ei.

Mai speră să își primească banii?
Nu știu nici ei, săracii, nimic. Nu am intrat în amănunte cu ei.

Ți-e dor de jucătorii de la CFR?
Mi-e dor de jucători, îți dai seama. Am avut o relație extraordinară cu ei timp de un an.

Cu cei din conducere ai mai vorbit?
Da, am vorbit și cu dom” președinte (n.r. – Iuliu Mureșan) și cu alții, dar așa, amical.

De bani, nimic?
Păi, de bani, de unde, tati? Aștept și eu, ca și ceilalți. Am primit hârtia aceea de la club, că până pe 31 martie îmi vor da restanțele. Sper să se rezolve treburile în trei luni.

„Sută la sută aduc jucători români”

Ne așteptăm, totuși, la niște transferuri din România, nu?
Da, sută la sută! Dar nu pot da nume acum.

Cum e Gyor față de CFR?
E stabilitate aici, sponsorul principal e Audi, patronul are și el bani, totul e la zi, Primăria se implică la Centrul de Copii și Juniori.

Salariul ți l-au dat?
L-am luat, l-am luat. Mi l-au dat chiar înainte de termen! Sunt condiții bune.

Spre deosebire de România…
Poate că ăsta a fost prețul. Dar nu-mi pare rău, am mai spus-o. Dacă nu mi se dădea șansa să vin în România, la Piatra Neamț și, apoi, la CFR, poate nu mai eram acum la Gyor.

„Nu poți să-ți bați joc așa de jucători!”

Ce le transmiți jucătorilor de la CFR acum, de Sărbători?
Să fie sănătoși, în primul rând, și să-și primească banii, pentru că a fost munca lor și au meritat.

Îi primesc acum, înainte de Sărbători?
De Sărbători, nu știu, dar sper să fie cât de repede. Nu poți să-ți bați joc de jucători așa, să nu le dai banii, nu există-n lumea asta așa ceva! N-ai cum! Trebuie să se dea niște legi clare, să se facă ceva! Ai bani, te înscrii în campionat, n-ai bani, nu te înscrii! Cum e peste tot. Altfel, mergem la infinit în aceeași mocirlă. Trebuie să ai garanții măcar pentru 75% din buget. Ce-i asta, trăim numai din banii de la drepturile TV? Nu ai sponsori, nu ai nimic… Așa, merg și eu cu tine, luăm un club, de exemplu, Baia Mare, și trăim din banii de la televiziuni, nu băgăm noi niciun ban. Dar asta-i situația în România…

 

Florin CARAMAVROV / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Regina Întunericului rupe tăcerea, la o zi după înmormântarea secretă a lui Prigoană: 'Nu și-a dorit să fie văzut mort!'
Regina Întunericului rupe tăcerea, la o zi după înmormântarea secretă a lui Prigoană: 'Nu și-a dorit să fie văzut mort!'
Cea mai cunoscută jurnalistă sportivă din Kosovo a reacționat după episodul de la București, iar internetul ”a explodat”
Cea mai cunoscută jurnalistă sportivă din Kosovo a reacționat după episodul de la București, iar internetul ”a explodat”
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea anului?
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea anului?
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și gol!”
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și…
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
Marian Iancu are un verdict surprinzător asupra scorului dictat de UEFA la România - Kosovo!
Marian Iancu are un verdict surprinzător asupra scorului dictat de UEFA la România - Kosovo! "Comisia reţine ce am făcut.…
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Este ştirea momentului, toţi românii aşteaptă de decenii aşa ceva
Este ştirea momentului, toţi românii aşteaptă de decenii aşa ceva
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte bună…
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte…
Muncitori înghițiți de pământ la Săpoca, în Buzău. Trei au fost scoși în viață, al patrulea nu a mai avut nicio șansă. Șapte copii au rămas fără tată
Muncitori înghițiți de pământ la Săpoca, în Buzău. Trei au fost scoși în viață, al patrulea nu a mai avut…
SOARELE ar putea avea o altă COMPOZIȚIE decât se credea până acum!
SOARELE ar putea avea o altă COMPOZIȚIE decât se credea până acum!
Ce a apărut la mormântul lui Silviu Prigoană, la o zi după înmormântare: 'Nu trebuie să ne fie frică de moarte'
Ce a apărut la mormântul lui Silviu Prigoană, la o zi după înmormântare: 'Nu trebuie să ne fie frică de…
Marea legendă s-a stins. E doliu național în România: A lăsat un gol imens în inimile tuturor
Marea legendă s-a stins. E doliu național în România: A lăsat un gol imens în inimile tuturor
Momente cumplite la înmormântarea lui Carmen, asistenta găsită moartă în casa vecinului! Ireal ce s-a întâmplat
Momente cumplite la înmormântarea lui Carmen, asistenta găsită moartă în casa vecinului! Ireal ce s-a întâmplat
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Jake Paul îl învinge pe Mike Tyson prin decizie unanimă
Jake Paul îl învinge pe Mike Tyson prin decizie unanimă
Ce indică scurgerile aflate sub mașină? Probleme mai puțin știute
Ce indică scurgerile aflate sub mașină? Probleme mai puțin știute
Cine a convins-o pe Andreea Antonescu să pozeze în Playboy. Ce a făcut artista cu cei 30.000 de euro câștigați din pictorial
Cine a convins-o pe Andreea Antonescu să pozeze în Playboy. Ce a făcut artista cu cei 30.000 de euro câștigați…
×